
În această duminică, doamna primar Ancuța Elena Suciu, alături de domnul viceprimar Mihai George Demian, au fost prezenți la una dintre cele mai vechi și frumoase sărbători ale românilor din Apuseni – Târgul de Fete de pe Muntele Găina, unde tradiția, portul popular, muzica autentică și dragostea de neam s-au împletit la înălțime, într-un cadru natural spectaculos.
“Am urcat cu mândrie pe muntele-simbol al moților, unde am întâlnit oameni dragi, meșteșugari iscusiți și artiști care duc mai departe valorile autentice ale zonei. A fost o onoare să fim alături de cei care păstrează vie această sărbătoare străbună și să ne bucurăm împreună de momente pline de emoție și energie românească.” – Ancuța Elena Suciu, primarul comunei Bucureșci.





